pădurea de fier

Octombrie 9, 2008

iarbă de fier mâncată de vitele slabe ca să fie tari

au mâncat pân’a fost foamete fără să se îngraşe

fiare de lemn să ţină pădurea captivă pana se uită izvorele-n ceruri

în oglinzile lacurilor, în ochii căprioarelor ce s-adapă…

nu creşte o frunză

scârţâie tabla copacilor – dintr-o eroare

nici un fir de iarbă nu-i ascuţit, deşi a fost

nu mai ascultă alinierea pomilor. nu vede. nu aude

s-a culcat sub cerul înstelat de copite

pe-o bucată de beton a rămas scoarţa pământului întemniţat dedesubt

ruginitele balamale cresc veşnic

pe bordura unei alei din pădure o gărgăriţă confuză se odihneşte

la un concert de ramură ce scârţâie

condamnând întunericul cu un fruct ciudat ce arde