De prea puţine ori

.

…

parcă m-am născut

în secunda în care

ai plecat

şi abia atunci

mi-am dat seama

că-mi pot închide ochii

şi
chiar te pot visa

.

de prea puţine ori am sanctificat cuvântul

de prea multe ori am sacrificat femeia

ca idee pierdută

re-trasă în cara-pacea plăcerii

poate
într-o primăvară

îmi voi curăţa iubita

ca via

de toate literele pe care le-am lăsat

să crească pe ea

ca vâscul

.

Frânturi din poezia lui Mircea

.

Oana Anesia Opincariu

Până una alta, poate ne unim forţele şi o salvăm pe Oana Anesia Opincariu. Poate că şi ea scrie poezie. Baftă la bac, Oana! Cât de greu ţi-a fost să reînveţi alfabetul la 18 ani…

Amănunte despre cazul disperat al campioanei europene la patinaj viteză – AICI

.

Şi un rezultat AICI

Filmuleţul de la ACASĂ TV – AICI

putina culoare: variante de Header

oricum nu se potrivesc ca/s mici, sarace/n pixeli, da dupa mintea mea ceva de genu s/ar potrivi mai bine (viata colorata/n poezie. poezia e o galerie de imagini in cuvinte )

 

Visul

 

E o umbră nevăzută

A tuturor

Cade ca o frunză

Se aşterne ca o pătură.

Nu durează o veşnicie

Ai impresia de secunde

Viaţa ţi’se scurge

Visând.

 

 

Limbi vinovate

De ce-aţi amestecat literele?
Limbi vinovate de pe care se scurge scuipatul
De ce limbilor –
De ce v-aţi făcut vinovate
De ce-aţi comis asemenea păcate?
Când privirea zâmbeşte toate limbile se unesc în aceeaşi poveste.
Când privirea furtună, vorbele-s condamnate
Limbile-s de prisos, nu-i una mai bună.
Când vorbele tac toate în mine cuvântă
Oamenii’ntreabă ce-am, tăcerea-mi se’avântă.
N-am înţeles deşi te-am auzit
De mici vorbim aceleaşi cuvinte
Tu în lumea ta,
Eu în lumea mea
Ţara ne uneşte şi neamul, şi glia.
Colindăm când pe munţi când prind şesuri
Călcăm sub picioare acelaşi pământ,
Dar mereu ne despart înţelesuri.

Celor care

Marcel Iureş.

.

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti,

şi n-aş avea dragoste,

sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Şi chiar dacă aş avea darul proorociei,

şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa;

chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii,

şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor,

chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars,

şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare,

este plină de bunătate:

dragostea nu pizmuieşte;

dragostea nu se laudă,

nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios,

nu caută folosul său,

nu se mânie,

nu se gândeşte la rău,

nu se bucură de neleguire,

ci se bucură de adevăr,

acopere totul,

crede totul,

nădăjduieşte totul,

sufere totul.

Dragostea nu va pieri niciodată.

Proorociile se vor sfîrşi;

limbile vor înceta;

cunoştinţa va avea sfârşit.

Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;

dar cînd va veni ce este desăvîrşit,

acest ,,în parte” se va sfârşi.

Când eram copil,

vorbeam ca un copil,

simţeam ca un copil,

gândeam ca un copil;

cînd m-am făcut om mare,

am lepădat ce era copilăresc.

Acum,

vedem ca într-o oglindă,

în chip întunecos;

dar atunci, vom vedea faţă în faţă.

Acum,

cunosc în parte;

dar atunci,

voi cunoaşte deplin,

aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

Acum doar rămân aceste trei:

credinţa,

nădejdea

şi

dragostea;

dar cea mai mare dintre ele este

dragostea.

1 Corinteni 13

.

Au ajutat-o pe Florentina

convorbiri cu Octavian Paler. 9 februarie (pg.85)

” Să vă spun ceva amuzant. Mă caută într-o zi la telefon un domn din Chicago. Un roman în casa căruia am fost în urmă cu vre-o unsprezece ani. Din vorbă în vorbă, d-l Bălan mă felicită pentru un text apărut într-o publicaţie romanească din America; text preluat de pe Internet şi “din cateva jurnale din ţară” îmi precizează interlocutorul meu. Pana atunci discutasem banalitaţi. Presimţind că e ceva în neregulă, îi cer domnului Bălan lămuriri. “Despre ce text e vorba? Nu cumva se cheamă “Paradoxul vremurilor noastre”? (Cu vre-o jumătate de an în urmă, m-am trezit cu o revistă din Canada care publica, sub semnătura mea şi chiar cu poza mea alături, un text care nu-mi aparţinea, avand acel titlu.) “Nu, nu, zice domnul din Chicago, convins că-mi face plăcere să aflu noutatea. Se cheamă Interviu cu Dumnezeu”.  Am rămas blocat. Apoi, asigurandu-l pe cel care-mi daduse “vestea” că n-am fost niciodată în Ceruri, l-am rugat să-mi trimită şi mie “interviul”,  ca să văd cum m-am comportat în calitate de reporter metafizic.

Omul mi-a trimis un xerox. Iată, vi-l reproduc.

Interviu cu Dumnezeu, de Octavian Paler

 - Ai vrea să îmi iei un interviu, deci…zise Dumnezeu?

-Daca ai timp.… am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…”

Copilărie

 

Închis, doar un biet sunt
Copil fără gânduri multe
Albe şi jucăuşe, doar câteva
Desene, cărticele, jucării
Bezele’n farfurii.

Singur, doar un biet sunt
Copil cu împărătesc regat
Soldăţei, maşini ş’un ursuleţ
Pluşat, simplu şi pufos
Drăgăstos.

Mic, doar un biet sunt
Copil ce aşteaptă o vreme
Frumoasă să vie
Mici mari devin
Şi uită de pelin.

 

Suntem!

Înmărmurim pietrele
Înfrunzim iarba
Mişcăm mişcările din inima roţilor
Ţiganilor le-au crescut zâmbete
Din mâinile moţilor.
Viitoare vremi leagănă pe braţe primăvara
viitorului ce trece pe acum şi moare.
Înmărmurim marmura treptelor
Însufleţim perechile suflet
Înviorăm arcuşul viorilor
Cântăm cuvinte cântului
Suntem pământului suflet
Şi sare pământului.
Înmărmurim lumina pe raze
Şi’o ducem în suflet şi-n case
Prin flori şi prin vaze
Înmărmurim soarele’n raze.